Sulina

La Sulina, Dunărea nu se termină brusc. Se lărgește, încetinește și, după mii de kilometri, își varsă apele în Marea Neagră. Orașul se află chiar aici, pe ultimul braț navigabil al fluviului, într-un loc în care apa, nisipul și istoria au ajuns să se amestece într-un peisaj greu de confundat cu orice altă parte a României.

Este cel mai estic oraș al țării și singurul oraș din Delta Dunării. Astăzi pare liniștit, aproape retras de lumea de pe continent. În urmă cu mai bine de un secol însă, Sulina era un port internațional aglomerat, în care se întâlneau marinari, comercianți și funcționari veniți din numeroase țări europene.

Un oraș apărut la întâlnirea dintre fluviu și mare

Sulina are o istorie mult mai veche decât imaginea sa de oraș-port din secolul al XIX-lea. Așezarea este menționată în jurul anului 950, în lucrarea bizantină De Administrando Imperio, sub numele de Solina. În secolele următoare apare în hărți și portulane medievale, iar în 1318 este amintită ca punct comercial genovez.

Mult timp, aici a existat mai degrabă o comunitate de pescari și navigatori decât un oraș în sensul modern al cuvântului. Poziția sa avea însă o importanță strategică evidentă: brațul Sulina era legătura directă dintre fluviu și mare.

Problema era navigația. Dunărea își schimbă permanent traseul în deltă, iar gurile de vărsare au fost dintotdeauna dificile pentru nave. În documentele otomane din secolul al XVIII-lea apar deja referiri la existența unui far în zonă, semn că autoritățile încercau să facă navigația mai sigură.

Schimbarea decisivă avea să vină în 1856.

Momentul în care Sulina a devenit un oraș european

După Războiul Crimeii, Congresul de Pace de la Paris a decis crearea Comisiunii Europene a Dunării, organism internațional destinat îmbunătățirii navigației pe Dunăre. Sulina a devenit unul dintre centrele sale principale, iar între 1856 și 1939 orașul a fost legat direct de activitatea acestei instituții.

Pentru o așezare aflată la marginea deltei, efectul a fost spectaculos.

Canalul navigabil a fost amenajat, lucrările hidrotehnice au transformat accesul navelor către mare, iar portul a început să atragă comercianți și marinari. În perioada în care Sulina a beneficiat de statutul de porto-franco, port liber, activitatea economică a crescut rapid. Orașul a devenit cosmopolit, cu comunități de greci, evrei, britanici, turci, francezi, italieni și alte grupuri venite în jurul comerțului și navigației.

Această perioadă a lăsat o amprentă aparte asupra orașului. Sulina nu semăna cu un târg dobrogean obișnuit. Era un port în care se vorbeau mai multe limbi, iar navele care intrau și ieșeau pe brațul Dunării făceau legătura între interiorul Europei și Marea Neagră.

Farul care a rămas martorul unei epoci

Puține locuri din Sulina spun povestea orașului mai bine decât Farul Vechi.

Construcția actuală datează din 1869–1870 și are 17,34 metri. Astăzi este muzeu, iar în interior se află, printre altele, o încăpere dedicată Comisiunii Europene a Dunării și cabinetul de lucru al lui Eugeniu Botez, cunoscut în literatură sub numele de Jean Bart.

Farul are însă o poveste mai veche decât clădirea actuală. Documente otomane menționează existența unui far la Sulina încă din secolul al XVIII-lea, ceea ce arată cât de dificilă era navigația în această zonă.

Sulina a ajuns să fie cunoscută drept „orașul celor patru faruri”. Toate au fost construite în relație cu traficul maritim și cu nevoia de a ghida navele spre și dinspre Dunăre. Astăzi, doar farul modern de la gura de vărsare mai este folosit pentru navigație, în timp ce celelalte au devenit monumente sau repere istorice.

Privit de aproape, Farul Vechi nu impresionează prin dimensiuni. Impresionează prin ceea ce reprezintă. În jurul lui s-a construit o parte din istoria orașului.

Cimitirul în care se vede Sulina cosmopolită

La marginea orașului se află unul dintre cele mai neobișnuite locuri din Sulina: Cimitirul Maritim, cunoscut și drept Cimitirul Cosmopolit.

Aici se găsesc morminte aparținând unor oameni de origini și confesiuni diferite, reflectând caracterul internațional pe care l-a avut portul în perioada sa de maximă dezvoltare. Este unul dintre acele locuri în care istoria nu apare sub forma unor date gravate pe o placă comemorativă, ci în numele de pe pietrele funerare.

Grecia, Imperiul Otoman, Europa Occidentală și comunitățile locale se întâlnesc, într-un fel tăcut, în același spațiu. Cimitirul amintește că Sulina nu a fost niciodată doar un oraș al pescarilor. A fost și un oraș al celor care veneau pe apă și, uneori, nu mai plecau.

Orașul lui Jean Bart și al romanului Europolis

Sulina a rămas prezentă și în literatura română.

Eugeniu Botez, ofițer de marină și funcționar în domeniul navigației, a folosit pseudonimul Jean Bart și a transformat experiența porturilor dunărene într-o sursă importantă pentru opera sa. Romanul Europolis, publicat în 1933, are ca fundal tocmai această lume portuară de la gurile Dunării.

Nu este întâmplător că una dintre încăperile Farului Vechi păstrează cabinetul său de lucru. Sulina pe care o descrie Jean Bart era un oraș al contrastelor: bogăție și sărăcie, aventură și rutină, oameni veniți din toate colțurile Europei și o comunitate locală care trăia după ritmul apei.

Într-un fel, orașul de astăzi încă păstrează ceva din această atmosferă.

De la port internațional la oraș liniștit

Perioada de glorie nu a durat la nesfârșit.

În 1931, Sulina și-a pierdut statutul de porto-franco, iar după 1939, odată cu dispariția rolului Comisiunii Europene a Dunării, orașul și-a pierdut o mare parte din importanța internațională.

Apoi a venit războiul. Sulina a fost grav afectată de bombardamente în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o mare parte din oraș fiind distrusă.

A urmat o perioadă în care orașul a redevenit, într-o anumită măsură, ceea ce fusese înainte de marea sa transformare: o așezare legată în primul rând de Dunăre, pescuit și navigație.

Astăzi, urmele vechii prosperități sunt încă vizibile, dar Sulina nu mai încearcă să fie orașul comercial internațional de altădată. Poate tocmai această schimbare îi dă farmecul actual.

Plaja de la capătul Deltei

Există un contrast aproape surprinzător între centrul istoric al Sulinei și plaja aflată la câțiva kilometri distanță.

Acolo, Dunărea și Delta cedează treptat locul Mării Negre. Plaja este întinsă, cu nisip fin și zone mai puțin amenajate decât cele de pe litoralul românesc tradițional.

Drumul până la mare face parte din experiență. Nu ajungi la plajă după o succesiune de hoteluri, parcări și stațiuni. Peisajul se deschide treptat, iar senzația este că orașul rămâne în urmă înainte ca marea să apară.

Pentru cei care vin la Sulina, aceasta este una dintre cele mai frumoase combinații ale locului: dimineața poate începe pe canalele Deltei, printre stuf și păsări, iar după-amiaza se poate termina pe malul Mării Negre.

Ce merită văzut în Sulina

Pentru un prim contact cu orașul, câteva locuri spun aproape toată povestea sa:

• Farul Vechi – astăzi muzeu, legat de Comisiunea Europeană a Dunării și de Jean Bart.
• Palatul Comisiunii Europene a Dunării – una dintre clădirile care amintesc de perioada internațională a orașului.
• Cimitirul Maritim/Cosmopolit – un document în aer liber al trecutului multicultural al Sulinei.
• Plaja Sulina – locul unde orașul și Delta se apropie de Marea Neagră.
• Digurile și zona gurii de vărsare – pentru a vedea mai clar relația dintre brațul Sulina și mare.
• Canalele și lacurile din apropiere – pentru peisajul natural al Deltei și observarea păsărilor și a altor specii.

Cum ajungi la Sulina

Sulina nu are acces rutier direct din restul țării. Orașul este legat de Tulcea și de celelalte localități ale Deltei prin transportul pe apă, iar acest lucru contribuie mult la caracterul său aparte.

Drumul nu este doar o etapă înaintea vacanței. Este parte din ea.

Pe măsură ce barca înaintează pe brațul Sulina, peisajul urban dispare, iar în locul lui apar stufărișuri, canale, lacuri și păsări. După o vreme, orașul apare din nou, întins de-a lungul apei, aproape ca o așezare care nu ar fi trebuit să existe atât de departe de șoselele și aglomerația continentului.

Poate acesta este unul dintre motivele pentru care Sulina rămâne atât de memorabilă.

Nu este doar un loc în care Dunărea se varsă în mare. Este unul dintre puținele orașe românești a căror identitate s-a format aproape în întregime în jurul apei. A fost sat pescăresc, port otoman, oraș internațional, centru al navigației europene și, mai târziu, o așezare retrasă la marginea Deltei.

Astăzi, când mergi pe străzile sale și vezi farul, clădirile vechi sau numele străine de pe pietrele cimitirului, toate aceste perioade par să existe în același timp.

Iar la capătul orașului, după ce Dunărea a traversat jumătate de continent, apa își schimbă în sfârșit direcția. În față rămâne marea.